Uniunea de Conferințe a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea Povestea copiilor Descoperirea lui Mandy „Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda; El este mântuirea și Dumnezeul meu.” – Psalmul 42:11 Mai erau doar câteva săptămâni până la vacanță, dar înainte de libertatea mult așteptată, urma testul cel mai greu pentru Mandy: rezultatele la teza de matematică. Matematica i s-a părut dintotdeauna o piatră de moară. „Doamne, numai să nu fie patru”, se ruga ea în gând, cu inima strânsă. Clopoțelul a sunat, iar Mandy a intrat la ora de matematică. Transpira la palme și abia putea respira de emoții. Profesorii lăsau întotdeauna lucrarea ei la urmă. Și iată că a venit și momentul: „Amanda Ziegler – șapte minus.” Doamna Voigt i-a zâmbit cald, iar fața lui Mandy s-a luminat instantaneu. Pentru ea era o victorie uriașă. Nu era patru, nu era cinci, ci un șapte minus! În restul zilei a plutit de fericire, repetând în gând: „Mulțumesc, Doamne Isuse, că m-ai ajutat!” Dar bucuria s-a spulberat repede acasă. La prânz, când a anunțat nota, mama s-a arătat încântată, însă tata a rămas rece. „Și Sibylle a avut odată un șapte”, a adăugat el. Iar sora ei, aproape fără să gândească, a replicat: „Da, dar atunci am avut febră.” Mandy a simțit cum i se prăbușește lumea. Bucuria i s-a stins, a mâncat cu greu câteva îmbucături, apoi s-a retras în cameră, unde s-a aruncat pe pat plângând. „Niciodată nu voi fi destul de bună… niciodată nu voi fi ca surorile mele.” În timp ce-și îneca fața în perne, și-a amintit de îndemnul bunicii: „Mandy, spune-I lui Isus tot ce îți apasă inima.” Așa că, printre suspine, s-a rugat: „Te rog, Doamne, fă-mă și pe mine deșteaptă, ca ceilalți.” După rugăciune, povara părea ceva mai ușoară, chiar dacă nu știa cum avea să răspundă Dumnezeu. Peste câteva zile, verișoara ei, Carly, a venit în vizită. Carly, cu optimismul și energia ei, a umplut imediat casa de bucurie. Mandy, dornică să-i arate ceva din lumea ei, a tras-o repede în cameră și i-a prezentat buchetele de flori uscate, pasiunea ei secretă. Carly a rămas uimită: „Minunat! Ai un talent deosebit. I-ai mulțumit lui Isus pentru darul ăsta?” Mandy a clătinat din cap – nu se gândise niciodată la asta ca la un dar de la Dumnezeu. Apoi discuția a devenit serioasă. Mandy i-a mărturisit verișoarei ei cât de greu îi este la școală și cât de mult se teme că nu valorează nimic. Carly s-a ridicat brusc, aproape supărată: „Să nu valorezi nimic? Mandy, asta e o prostie. Valoarea ta nu se măsoară în note sau în cât de bună ești la mate și fizică.” A luat Biblia de pe raft și a citit cu voce tare: „Pentru că ai preț în ochii Mei, pentru că ești prețuit și te iubesc.” „Vezi? Asta spune Dumnezeu despre tine. Valoarea ta este că El te iubește, așa cum ești, cu toate darurile și lipsurile tale. Isus a pus atâta preț pe tine încât a murit pentru tine. Cum să spui că nu ai nicio valoare?” Pentru Mandy a fost ca și cum o greutate grea i s-ar fi desprins de pe umeri. Putea din nou să respire. „Dacă pentru Dumnezeu ar fi contat doar matematica și fizica, ne-ar fi făcut pe toți genii în științe”, a continuat Carly zâmbind. „Dar El a dat fiecăruia daruri diferite: unii sunt buni la cifre, alții la artă, la frumos, la oameni sau la copii. Toți suntem ca un trup, fiecare cu rolul lui. Fiecare parte este necesară.” Mandy a rămas tăcută, dar în inima ei a început să se nască ceva nou: o înțelegere că nu trebuie să fie ca ceilalți pentru a avea valoare. Ea este prețioasă în ochii lui Dumnezeu, exact așa cum a fost creată.

Resurse