INTERVENȚIA LUI DUMNEZEU

Slujirea Copiilor
INTERVENȚIA LUI DUMNEZEU
Isabella Tăranu Adăugat Miercuri, 4 februarie 11:38

Era vară. De-a lungul pârâului din zonă creștea iarbă din abundență, un loc tocmai bun pentru văcuțele familiilor din satul de pe deal.

Veneau pe izlaz mai mulți copii. Lăsau văcuțele să pască liniștite, iar ei se jucau frumos. Știți care era jocul lor preferat? Luau noroi de pe marginea apei, îl frământau, așa cum frământă mama pâinea, și apoi începeau să-l modeleze. Pentru ce credeți? Făceau căsuțe cu mai multe camere, cu etaj, cu garaj, iar pentru acoperiș foloseau papura pe care o luau din apă.

Copiii erau atât de preocupați. Fiecare dorea să construiască cea mai frumoasă casă. Soarele privea cu amabilitate peste construcțiile copiilor și, cu raza lui blândă, întărea lutul și îi dădea rezistență. Vântul adia ușor și sufla cald, ca lutul să se usuce. Sălciile de pe malul pârâului își aplecau ramurile ca să mângâie capetele copiilor și să le țină răcoare și companie.

De multe ori uitau de animalele pe care le aveau în grijă, iar acestea se îndepărtau și nu se mai vedeau, spre disperarea copiilor, care trebuiau să le caute și să le aducă înapoi. Nu era dificil pentru picioarele lor sprintene, doar că uitau să-și pună sandalele sau șoșoneii, iar colții-babei se înfigeau în tălpile lor bătătorite (colții-babei sunt niște plante târâtoare cu țepi care pot provoca răni la nivelul pielii).

Și așa, ziua se scurgea fără să întrebe pe nimeni, iar sarcina de a supraveghea animalele nu era prea grea. Timpul avea răbdare, zilele erau lungi, dar frumoase.

Printre copiii de pe marginea apei erau două fetițe surori, de vreo opt ani și, respectiv, șase ani. Și ele se întreceau în construirea căsuțelor din pământ, dar lucrau în echipă. Fiecare își folosea imaginația și totul ieșea frumos.

Doar că, într-o zi, fetița cea mică, Luci, a plecat la pârâu să ia papură pentru acoperiș. Pentru că nu ajungea, s-a aplecat mult spre apă și nu e greu de imaginat ce s-a întâmplat. A căzut cu capul în jos în apa care era mult mai adâncă decât înălțimea ei.

Surioara ei, Adi, a auzit zgomotul, a ridicat capul și n-a mai văzut decât cercurile din apă. Și-a dat seama că sora ei este într-un mare pericol și, fără să stea pe gânduri, a sărit în apă după ea. Nu s-a gândit nicio clipă că nici ea nu știa să înoate și că apa era mult prea adâncă.

Ca soră mai mare, era răspunzătoare pentru viața surorii ei. Dar mare este Dumnezeu. Nu numai că a găsit-o sub apă pe sora ei, dar a prins-o de umeri și i-a ridicat capul deasupra apei. Cel mai interesant lucru este că, deși nu știau să înoate niciuna, erau menținute la suprafața apei. După cum povestesc ele, nu ajungeau cu picioarele la fundul apei, dar „călcau” apa, adică pedalau ca și cum ar fi mers pe bicicletă.

Malul era abrupt, așa că nu puteau ieși singure. Mai întâi s-au scuturat puțin ca să îndepărteze apa de pe față, apoi au strigat după ajutor la alți copii din apropiere. Pentru că erau mici de statură, nu puteau intra în apă fără să-și pună viața în pericol.

Atunci, un băiat mai curajos, Marcel, a găsit o soluție salvatoare. A căutat o creangă mai rezistentă și a întins-o spre ele. De-abia reușeau să-i atingă vârful. Adi a împins-o pe sora ei mai mică spre băț și i-a spus să se prindă de el. A fost scoasă din apă mai întâi Luci, apoi, încet-încet, și Adi.

Fetele i-au mulțumit binefăcătorului lor și nu au uitat niciodată cum îngerașul Domnului le-a salvat viața. Le-a ajutat să rămână la suprafața apei, chiar dacă nu știau să înoate, și l-a călăuzit pe Marcel să le scoată la mal.

Toamna, când au mers la școală, Adi le-a povestit colegilor și învățătorului cum un coleg de-al lor a făcut o faptă vrednică de laudă. Domnul învățător l-a invitat pe Marcel în fața clasei, i-a apreciat fapta și toți l-au aplaudat.

Copii, să nu uităm niciodată că „Îngerul Domnului tăbărăște în jurul celor ce se tem de El și-i scapă din primejdie”, cum spune psalmistul în Psalmul 34:7.

Dumnezeu este alături de copiii Lui și, chiar dacă sunt mici, El ascultă rugăciunile lor scurte. El este lângă fiecare dintre voi, gata să vă vină în ajutor atunci când Îi cereți din toată inima să intervină.

 

Resurse

INTERVENȚIA LUI DUMNEZEU Format: PDF Mărime: 66.92 kb