Lecturici și Licurici

Licurici Muntenia
Lecturici și Licurici
Gelu Poenariu Adăugat Joi, 29 septembrie 16:00

Duminică, 25 septembrie 2022, Campusul Liceului Teologic Adventist „Ștefan Demetrescu” a găzduit Festivitatea de premiere Lecturici, ocazie cu care a avut loc și deschiderea noului an de lucru al programului Licurici din Conferința Muntenia.

Proiectul Lecturici este un program de citire pentru copiii din clasele I-IV, care își propune să deschidă apetitul acestora pentru lectură. În acest scop, copiii primesc o serie de cărți alese cu grijă de coordonatorii proiectului, în funcție de vârsta cititorilor.

Anul acesta, proiectul se află la cea de-a VIII-a ediție, cu o participare record, peste așteptările organizatorilor. Astfel, 500 de copii au ales să facă parte din proiect, cei mai silitori reușind să citească 24 de cărți.

La festivitate au participat 400 de persoane - copii, părinți și instructori. Atmosfera a fost animată de muzica deosebită a Corului de copii „Flori și Stele” și îmbogățită spiritual de cuvântul rostit de către pastorul Robert Mandache, președintele Conferinței Muntenia.

Pentru că deschiderea anului de lucru Licurici s-a desfășurat sub motto-ul: „Schimbă lumea ta!”, instructorii au fost încurajați să facă schimbări pozitive în viețiile lor, pentru ca apoi acestea să fie multiplicate în viețile copiilor din grupele pe care le coordonează.

Mulțumim atât copiilor și părinților pentru implicarea lor în proiectele departamentului Licurici, cât și instructorilor, pentru dedicarea lor în slujire!