Schimb de experiență
Licurici ExploratoriÎn perioada 15-16 octombrie, douăzeci și cinci de licurici și treizeci de exploratori din comunitatea de români din Watford, împreună cu cei cinci instructori ai lor, au deschis anul de lucru la Hitchin, în Marea Britanie, participând la Camporeea „Filip – Hai să fim prieteni!”.
Camporeea a fost coordonată de Alina Brașoveanu, sub îndrumarea unei echipe din România, formată din Ovidiu Pascu - director asociat, responsabil cu programul Exploratori în cadrul Conferinței Muntenia și Bobi Ciocârlan, pastor, masterghid și capelan al evenimentului.
Copiii au fost cazați în corturi și au participat bucuroși la diversele activități pregătite pentru ei: orășelul sănătății, indicii biblice, ateliere de creație, specializări, foc de tabără, gătit în natură, concursuri și, bineînțeles, nelipsitele jocuri.