Ce caută cartea aceasta în Biblie?

Chiar și într-o lume globalizată ca a noastră, tabuurile continuă să influențeze modul în care gândim. Unele dintre aceste tabuuri pot lua forma stereotipurilor – reale sau nu – și pot deveni un obstacol în calea înțelegerii noastre cu privire la ceilalți. Alte tabuuri ne mutilează gândurile prin intermediul prejudecăților, indiferent dacă sunt exprimate sau nu. Iar acest lucru se întâmplă chiar și în zilele noastre cu Cântarea cântărilor. Deschidem Biblia așteptându-ne să găsim în ea relatări care să ne ghideze și să ne servească drept modele, imnuri care ne înalță sau ne sensibilizează; sau, în multe cazuri, norme care trasează drumul în fața noastră. Însă nu ne așteptăm să găsim o carte care ne vorbește despre dragostea obișnuită, despre îndoieli și pasiuni, despre complimente și conflicte, despre intimitatea sexuală și limbajul „îndrăzneț”1 care o caracterizează. Cu toate aceastea, este în Biblie. Și se află acolo pentru un motiv. Nimic a fost păstrat în Biblie timp de secole fără a contribui la îmbu- nătățirea înțelegerii noastre cu privire la lume și la Dumnezeu. Nimic.

SRT

În înțelepciunea sa, lui Solomon îi place să pună la îndoială stereotipurile noastre pentru a ne oferi ocazia de a adopta perspective noi. Acesta este efectul compilării a numeroase maxime în Proverbele (unele au fost formulate chiar de el, însă multe le-au aparținut altora), permițându-ne să vedem alte versiuni ale Adevărului trăind în spusele oamenilor. Același lucru se întâmplă și cu Qohelet (Eclesiastul), în care pune totul la îndoială pentru a ne ajuta să-L înțelegem mai bine pe Cel care reprezintă Totul (Dumnezeul atotputernic, omniscient, omniprezent și atotiubi- tor) și respectul pe care I-l datorăm. Iar acest lucru se întâmplă în mod deosebit în cartea Cântarea cântărilor, acolo unde ne atrage atenția asupra dragostei sincere și firești din cadrul unui cuplu (și chiar și – dacă facem o analogie atentă – asupra dragostei lui Dumnezeu pentru poporul Său). O dragoste atât de firească și de sinceră face să dispară tabuurile noastre artificiale și disonante. Fără îndoială, Solomon știa multe despre „iubirile” artificiale și disonante, însă, în acest contrast al vieții și meditației, ne-a oferit o carte incredibil de frumoasă despre dragostea adevărată fără Platon, fără Disney și fără Netflix. O dragoste care poate fi trăită. De aceea se află în Biblie.

Cum a reușit? Ei bine, nu a ales tweet-urile (Proverbele) și lucrările filosofice (Qohelet) la modă, ci l-a ales pe câștigătorul premiilor Grammy și a produs o capodoperă muzicală. Pentru unii – cei mai religioși – este un oratoriu; pentru alții – cei mai educați – este operă; iar pentru alții – cei care iubesc filmele și teatrul – este pur și simplu un musical. Pentru noi, genul este irelevant. Ceea ce contează este faptul că exprimă dragostea dintre doi oameni sub formă de cântec și poezie. Cine nu a scris niciodată o poezie de dragoste? Nu ai făcut-o încă? Iarta-mă, dar ai ratat o experiență pe cât de pasională pe atât de jenantă (o scriu pentru pragma- ticii care, cu toate acestea, la un moment-dat au fost loviți de dragoste și ar prefera să uite experiența).

Să împărţim pizza

Când avem prieteni invitați la pizza, întotdeauna ne confruntăm cu o dilemă: cum o împărțim? Aceasta apare pentru că unii ar mânca o jumătate de pizza, în timp ce alții (de obicei femeile) se satură cu o felie îngustă. E atât de dificil să împărțim pizza astfel încât să îi facem pe toți fericiți! Lăsând gluma la o parte, când încercăm să „împărțim” cărțile Bibliei, se întâmplă ceva asemă- nător. Fiecare are propriile prejudecăți și propria interpretare. Este posibil ca „felia” mea din cartea Cântarea cântărilor să nu satisfacă pe toată lumea. Ei bine, data viitoare va fi mai bine, însă deocamdată aceasta este propunerea mea:

1. Cel mai minunat cânt (Cântarea cântărilor 1:1):
Cel mai bun
2. Iubita mea sărutată de soare (Cântarea cântărilor 1:2-11):
Frumusețea supremă
3. Complimente (Cântarea cântărilor 1:12-2:7):
Cea mai mare dragoste
4. Întâlniri de primăvară (Cântarea cântărilor 2:8-13/ 2:14-3:5):
Puritate absolută
5. Nuntă regală (Cântarea cântărilor 3:6-11):
Ce mai profitabil contract
6. Frumos (Cântarea cântărilor 4:1-7:9):
Cel mai bun proiect
7. Cuvinte de dragoste (Cântarea cântărilor 7:10-8:14):
Cele mai bune cuvinte

De ce am ales să o împart? Dintr-un motiv simplu: dacă împărțim Cântarea cântărilor în părți mai mici nu ne intoxicăm cu prea multă cunoștință. Astfel, felie cu felie, această „pizza” biblică este preluată mai bine de organism.

O carte specială pentru oameni speciali

Mulți oameni își exprimă părerea cu privire la Cântarea cântărilor. Cu toate acestea, majoritatea nu ar îndrăzni să spună – asemenea unor evrei din primul secol – că nu ar trebui să facă parte din canonul biblic, deși cred că este o carte de un rang inferior. Aceștia greșesc, deoarece puține lucruri seamănă mai mult cu dragostea lui Dumnezeu decât dragostea sănătoasă și autentică dintr-un cuplu. Desigur, suntem oameni și facem greșeli, însă este la fel de clar și faptul că energia acelei iubiri depășește numeroase obstacole. Nu te lăsa păcălit de iubirea pe termen scurt care nu are idealuri. Meriți ceva mai bun: trăirea celui mai frumos cânt.

Cred că e timpul să aprofundăm Cântarea cântărilor (cea mai bună traducere a titlului acestei cărți ar fi Cel mai frumos cânt) pentru a analiza propriile tabuuri, indiferent dacă acestea au la bază stereotipuri sau prejudecăți. De ce? Pentru că am fost creați să iubim și ar trebui să vedem ce spune Biblia despre această experiență. La urma urmei, este un subiect despre care vorbim și cântâm și care ne face să plângem și să ne bucurăm atât de mult încât merită cel puțin o fărâmă din timpul nostru, nu-i așa?

În acest context, vă urez bun venit la punerea în scenă a Celui mai frumos cânt! Spectacolul și endorfinele sunt asigurate. In- trarea este liberă, iar finalul va fi pe placul tuturor.

Despre autor

Víctor M. Armenteros este doctor în filologia limbilor semitice (Univer- sidad de Granada, Spania) și în teologia Vechiului Testament (Universidad Adventista del Plata, Argentina) și are un master în educație (Universidad de Deusto, Spania). A predat timp de peste 20 de ani în cadrul Facultății Adven- tiste de Teologie din Sagunto (Spania) și al Universidad Adventista del Plata, unde a ocupat funcția de prorector pentru programe de studii. În prezent este decanul Facultății Adventiste de Teologie din Sagunto, unde și predă. În plus, este directorul Departamentului Educație în cadrul Uniunii Spaniole.

Își trăiește viața alături de Esther Sánchez – și ea doctor în teologie –, bucuria inimii lui. Amândurora le place să călătorească, să descopere noi rețete culi- nare și să citească orice le iese în cale.

CUM SĂ FOLOSEȘTI ACEST GHID ÎN MOD EFICIENT

SFATUL 1 / RUGĂCIUNE

„Rugăciunea este deschiderea inimii noastre lui Dumnezeu, ca unui prieten.” Cel mai important lucru pe care îl poți face la începutul acestei călătorii despre dragoste și relații este să-L inviți pe Dumnezeu să te însoțească. Începe fiecare studiu rugându-te sincer. Spune-I lui Dumnezeu care sunt așteptările și dorințele tale. Înpărtășește-i luptele și durerile. Cheamă Duhul Sfânt să îți deschidă ochii pentru a vedea ceea ce trebuie să înveți despre acest subiect important. Roagă-L pe Dumnezeu să îți transforme inima, iar acest studiu să ducă la dezvoltarea ta. Fă timpul de ru- găciune petrecut cu Dumnezeu un timp special. Roagă-te singur, păstrează un jurnal de rugăciu- ne, începe o grupă de rugăciune, caligrafiază-ți rugăciunile... opțiunile sunt nenumărate. Alege metoda care te ajută să comunici cel mai bine cu Dumnezeu.

SFATUL 2 / JURNAL

Folosește o abordare activă și intenționată pentru a învăța despre Cântarea cântărilor. Folosește un jurnal sau un caiet pentru a scrie ceea ce îți spune Dumnezeu (și Duhul Sfânt) pe măsură ce citești sau asculți textul. Nu îl accepta pur și simplu, ci reacționează și răspunde ideilor prezentate. Reformulează-le folosind propriile cuvinte. Notează-ți ideile principale și concluziile prezentate, precum și întrebările tale. Dacă ești creativ, mergi chiar mai departe și scrie, desenează, creează...

SFATUL 3 / RUGĂCIUNEA ZILEI

Scopul rugăciunii zilei din fiecare studiu este să te ajute să te concentrezi asupra temei zilei în timpul de rugăciune. Această scurtă rugăciune de la finalul textului principal ar trebui să te ajute să inviți Duhul Sfânt să acționeze în viața ta. O poți folosi pentru rugăciunea în taină, pentru rugăciunea în grup, pentru rugăciunea scrisă, pentru caligrafiere... Avem nevoie de Dumnezeu alături de noi, iar modalitatea prin care comunicăm cu El este rugăciunea. Începeți cu rugăciune și încheiați cu rugăciune.

SFATUL 4 / ÎNTREBĂRI

Întrebările de la finalul fiecărui studiu pot fi folosite pentru meditație personală sau pentru discuții în grup. Sperăm că te vor încuraja să îți pui și mai multe întrebări. Dacă studiezi în grup, fii întotdeauna amabil și iubitor. Ascultă activ și împărtășește-ți propriile opinii într-un mod respectuos.

SFATUL 5 / APROFUNDEAZĂ

Această secțiune te invită să aprofundezi subiectul. Îți va fi util un jurnal, un caiet sau aplicația „Note” a telefonului. De asemenea, ți-ar fi foarte util să consulți comentarii și dicționare biblice - o poți face direct din aplicația MyBible. Cere-i recomandări pastorului, responsabilului de tineret sau mentorului tău. Scopul este să te implici activ în acest studiu, astfel încât să poți profita la maximum de el. Poți face acest lucru pe cont propriu sau împreună cu prietenii. Tot aici vei găsi texte suplimentare pe care le poți citi, precum și întrebări, sugestii de studiu, îndemnuri de rugăciune și citate la care să meditezi.

SFATUL 6 / PROVOCARE

Cel mai important lucru atunci când studiezi Biblia este să o pui în aplicare. Nu e logic să o ci- tești și să nu fii influențat sau transformat de ea. O acțiune trebuie să urmeze în mod inevitabil studiului. Provocarea te ajută să implementezi și să pui în aplicare una dintre ideile principale ale textului.

SFATUL 7 / ACTIVITĂȚI

Fiecare studiu include două sau trei activități care pot fi utilizate în cadrul unui grup pentru spar- gerea gheții sau ca modalitate interactivă de abordare a ideilor principale din text. Sunt potrivite pentru grupuri de tineri, pentru activități de tineret, în excursii etc., te pot ajuta să începi fiecare studiu sau să le poți folosi ca provocări de grup la finalul lui.

AJUTĂ-NE SĂ ÎMBUNĂTĂȚIM RESURSELE!

Dorim să îmbunătățim cât mai mult resursele pe care ți le oferim. Spune-ne ce părere ai despre acest ghid de studiu folosind link-ul: https://bit.ly/MagnaOperaSurveyRO