Studiul 3: Cea mai mare dragoste

Mergi cu atâta graţie!
Cât de frumoşi îţi sunt obrajii, înconjuraţi de podoabe, Şi gâtul tău cu şiraguri de mărgăritare. - Cântarea Cântărilor 1:9-11

Creierul ni se scurt-circuitează când citim în Biblie (în Biblie!) un verset despre sex. Cum e posibil ca o carte care ar trebui să ne înalțe din punct de vedere spiritual să vorbească despre relații intime? Ceva nu este în regulă. Și așa ajungem să credem că există o problemă în textul inspirat, când, poate, problema este, de fapt, în mintea noastră.

Îţi spui:
„Ce?! Imposibil! Suntem cea mai evoluată cultură din istorie. Avem cea mai avansa- tă gândire de până acum.”
Răspunsul meu este:
„Ei bine, lucrurile nu stau chiar aşa.”
Iar tu îmi spui:
„Dovedeşte-o!”
Îţi răspund:
„Bine, însă va trebui să îmi acorzi o atenţe deosebită, deoarece chiar trebuie să te concentrezi.”

În consecință, răspund. Se pare că totul a început cu un om numit Platon și cu concepția lui cu privire la lume și ființele umane. Acest filosof credea că noi avem o natură duală (cu alte cuvinte, poate fi împărțită în două părți). O parte e reprezentată de suflet, iar cealaltă de trup. Sufletul există înaintea trupului și, de-a lungul existenței sale, poate locui în diferite trupuri (ceva asemănător reîncarnării; el a numit-o metempsihoză). Sufletul (în mod deosebit partea numită logistike) are legătură cu tot ce e superior, în timp ce trupul e asociat cu tot ce e inferior. Astfel, tot ceea ce e „spiritual” e bun și de dorit (în sensul cel mai înalt al cuvântului), în timp ce „dorințele trupului” nu sunt bune, deși sunt dorite de mulți (de desfrânați).

Te întreb:
„Mă urmăreşti, nu-i aşa?”
„Da, dar fii mai specific”,

îmi spui.

Pe scurt, tot ce se referă la ceea ce este spiritual sau intelectual este bun, iar tot ce are legătură cu trupul... nu este chiar așa bun. Această idee a fost preluată de gânditorul creștin Tertulian, care spunea: „Întrucât tot ceea ce privește corpul este rău, sexul este foarte rău” (Nu sunt exact cuvintele lui, însă sunt destul de apropiate).

Şi mă întrebi:
„L-au crezut oamenii?”
Iar eu îţi răspund:
„Îl cred chiar şi în zilele noastre. Însă Biblia nu este dualistă. Ceea ce este «spiritual» este la fel de valoros ca ceea ce este trupesc.”
Şi sper că adaugi:
„Spune-mi mai multe.”

Da, Cântarea cântărilor vorbește despre sex ca și cum este absolut normal pentru că, în circumstanțele potrivite (ține cont de acest lucru) este absolut normal. Și, aș îndrăzni să spun, chiar de dorit. După cum spuneam, în circumstanțele potrivite.

Nouă note înalte

Gaetano Donizetti a scris o operă intitulată La fille du régiment (Fiica regimentului). Aceasta spune povestea unei fete abandonate, Marie, care este adăpostită de un regiment de soldați, Regimentul 21. În aceste circumstanțe, aceasta se putea căsători doar cu unul dintre soldați. Cu toate acestea, fata îl întâlnește pe Tonio, un tânăr din Tirol iar cei doi se îndrăgostesc. Tonio se înrolează în regiment și, vădit emoționat, cântă una dintre cele mai dificile arii care există (Ah! mes amis, quel jour de fête! [Ah, prieteni, ce zi fericită!]). În această arie, interpretul trebuie să cânte de nouă ori nota Do de sus. Doar Pavarotti ar fi putut s-o facă! Apropo, Luciano Pavarotti a devenit faimos în 1972, după ce a cântat această arie la Metropolitan Opera House din New York ca și cum cânta reggaeton de Luis Fonsi (îmi cer scuze pentru comparație).

Toni ia de nouă ori Do-ul de sus, se oferă în totalitate pentru dragostea sa.

Și Cântarea cântărilor este despre a te oferi în totalitate pentru adevărata ta dragoste. Tot ce ai? Nu e nesănătos? Ai dreptate, trebuie să pun afirmația în context.

A te oferi în totalitate nu se referă doar la sex sau la a „face dragoste”. Nu faci dragoste, ci trăiești dragostea. În plus, e trist că există oameni pentru care expresia „a te oferi cuiva” se reduce la actul sexual. Expresia „a te oferi în totalitate” nu este sinonimă cu „o noapte pasională”. Cei care se gândesc doar la trup, la sex fără context, pierd atât de mult!

A te oferi în totalitate nu înseamnă să nu mai fii tu însuți. Poți oferi doar ceea ce ai, așa că poți oferi în continuare dacă ai în continuare. Dezvoltarea personală este un drept care nu se negociază. Se poate negocia doar în ce măsură te va susține persoana pe care o iubești și care te iubește pentru a crește.

Pentru a te oferi în totalitate este necesar un mediu caracterizat de angajament, responsabilitate, dialog, o intimitate sănătoasă și generozitate, iar prin „mediu” înțeleg faptul că este ceva ce nu poți face de unul singur.

Atunci când Solomon menționează „cosițele” Sulamitei (considerate a fi foarte senzuale în cultura lui, vezi Cântarea cântărilor 7:5), el nu vorbește despre un moment trecător de pasiune provocat de niște stimuli hormonali, ci se referă la o relație intimă în contextul unui angajament personal public al cuplului. Un angajament mediat de Dumnezeu. Și, ca urmare a acelei intimități, este posibilă dezvoltarea unui caracter individual mai matur și mai generos.

Trăirea dragostei în cuplu

Probabil te gândești că ți-ar plăcea să trăiești o dragoste ca cea pe care am descris-o. Probabil te gândești că urmează să îți dau o rețetă cu pașii pe care trebie să îi urmezi pentru a nu „face dragoste”, ci pentru a „trăi dragostea”. Dar adevărul este că nu există o astfel de rețetă, deoarece ingredientele (noi) sunt atât de variate și de interesante încât nu ne putem limita la câteva măsuri. Însă, dacă ești de acord, pot să fac câteva sugestii pe baza a ceea ce am descoperit în ultimele decenii.

În primul rând, informațiile. Este vital ca un cuplu să se cunoască. De aceea este atât de important să ne împărtășim „is- toria”, adică amintirile. De ce? Pentru că ai nevoie să cunoști viața persoanei de care ești interesat pentru a avea un context. De exemplu, este speriată de broaște țestoase pentru că în copilărie a fost atacată de cea pe care o avea acasă; nu îi place sosul de soia pentru că a avut o reacție alergică la Pad thai2, la restaurantul de la colț; îi plac la nebunie pisicile din rasa Sfinx pentru că bunica i-a dăruit una în copilărie; îi place tofu cu sos dulce-acrișor pentru că l-a încercat în timpul unei mese comune la biserică și i-a schimbat viața. Dacă ai aceste informații, cu siguranță îi vei da mai degrabă o pisică slabă, nu o o broască țestoasă care ar putea-o ataca, vei găti o cină vegană pentru un iubitor de tofu și vei evita tăițeii și puiul pregătite în stil thai- landez. E logic, nu-i așa? Știi, așa că acționezi în conformitate cu ceea ce știi.

Descoperirea „celuilalt” va duce la descoperirea „unicității” lui, adică a ceea ce îl face diferit și special pentru tine. Nu veți fi de acord în toate aspectele, însă vei simți o afinitate pentru particularitățile lui. Chiar dacă pe tine nu te caracterizează niciuna dintre acele particularități, ci pur și simplu te completează. Despre ce vorbesc? Mă întreb la acea mișcare abia sesizabilă a sprâncenei când îți adresează o întrebare, la privirea plină de încredere sau de dor, la modul în care povestește, la modul în care înfruntă provocările, la acea îmbrățișare strânsă și sinceră. Acestea sunt detalii care fac acea persoană diferită de oricine altcineva, o fac o persoană foarte specială pentru tine.

Dacă citești Cântarea cântărilor, vei fi surprins de mulțimea particularităților menționate de fiecare protagonist. Aceștia încep cu caracteristici fizice (care sunt numeroase, dacă ne gândim la cât se concentrează de obicei Biblia pe descrieri) și continuă vorbind despre detalii referitoare la comportament și modul de gândire. Uneori acele versete îmi par exagerat de siropoase. Dar trebuie să recunosc faptul că, atunci când vorbesc despre soția mea Esther, și eu sunt, probabil, destul de siropos, dar așa-i cu dragostea.

Toni ia de nouă ori Do-ul de sus, se oferă în totalitate pentru dragostea sa.

Şi Cântarea cântărilor este despre a te oferi în totalitate pentru adevărata ta dragoste.

Expresii,
pline de un sens pe care doar voi doi îl înţelegeţi.

Să trecem la cel de-al doilea punct: angajamentul. După ce am evaluat informațiile (și emoțiile care le însoțesc), este timpul să ne gândim la cât de mult ne vom implica în relația pe care o începem. În cartea Liquid Love [Amorul lichid], Zygmunt Bauman spune că aceasta este una dintre problemele societății noastre. Acesta afirmă faptul că ne pricepem la inițiat legături cu alții, dar suntem îngroziți de cuvântul „angajament”. Bauman oferă un diagnostic excelent realității, însă nu trebuie să ne mulțumim cu diagnosticul. Creștinismul și angajamentul merg mână în mână. Hristos ne cheamă să ne devotăm viețile celorlalți, așa cum a trăit și a murit El: luându-Și un angajament și implicându-se. Cu siguranță, toți avem nevoie de spațiu personal pentru a ne regăsi. Este în firea noastră. Însă tot în firea noastră este și să împărțim spațiul, deoarece suntem ființe sociale. De fapt, am fost creați să interacționăm și să ne devotăm celorlalți.

Pe lângă stabilitatea în cuplu, angajamentul aduce și una dintre cele mai fascinante experiențe de viață: înțelegerea reciprocă tacită. Odată ce o relație trece de simple informații și ajunge la experimentarea unei existențe comune, este mai mult decât spectaculos să înțelegi semnificația profundă a unei simple priviri, a unui simplu gest sau a unui cuvânt-cheie. Expresii pline de un sens pe care doar voi doi îl înțelegeți. Nu poți renunța la toate acestea doar de teama de a-ți lua un angajament.

Și, în cele din urmă, intimitatea. Nuditatea (fizică și afectivă) are locul ei în intimitate. Privirea intimității nu este o privire superficială, care nu trece de suprafața pielii, ci este o privire intensă și profundă. Sexul ocazional și lipsit decontextul în care ar trebui să aibă loc nu are nimic de-a face cu intimitatea, deoarece se concentrează doar asupra plăcerii. Sexul care are loc în contextul potrivit îmbrățișează cea mai intimă parte a ființei partenerului. Sexul pe care îl prezintă Cântarea cântărilor are loc în intimitatea căsătoriei, în cadrul unei relații sănătoase și edificatoare. Sexul este bun și de dorit, în ciuda a ceea ce au spus Tertulian și cei care îi împărtășesc concepția. Dumnezeu dorește să trăim dragostea în toate dimensiunile ei, bucurându-ne de toate și oferindu-ne pe deplin.

Rugăciunea zilei

Doamne, îți mulțumesc pentru că ai creat sexul și că, în contextul potrivit, este bun și de dorit. Ajută-mă să înțeleg concepția ta cu privire la sexualitate și, în consecință, să trăiesc o viață împlinită.

ÎNTREBĂRI

1. Ce ți-a atras atenția în studiul de astăzi? De ce?

2. Cât de relevant este ceea ce spune Biblia despre sex și intimitate în deciziile pe care le iei? Are vreo auto- ritate asupra deciziilor tale? De ce?

3. Citește Cântarea cântărilor 2:7, Geneza 2:24 și Efeseni 5:31-32. Ai fost surprins? Cum influențează aceste pasa- je modul în care vezi relațiile sexuale? Cum te ajută să înțelegi care este „contextul potrivit” pentru acestea?

4. Citește și discută următoarele declarații:
„Trăim într-o lume în care împlinirea sexuală și romantică sunt promovate ca fiind bunurile supreme. Ni se spune că doar relațiile sexuale dau sens vieții...”
„În societatea modernă, suntem determinați să credem că nu putem trăi fără sex. De fapt, cred că mai degrabă ne ofilim fără dragostea prietenilor și a familiei.”

APROFUNDEAZĂ

Citește de câteva ori Cântarea cântărilor 1:12-2:7. Această secțiune ar putea fi intitulată „Anticiparea căsătoriei”. Cum progresează relația lui Solomon și a Sulamitei? Subliniază toate metaforele și descrierile fiecăruia. Ce îți atrage atenția? De ce?

Studiază de câte ori apare în carte îndemnul din Cântarea cântărilor 2:7. (Indiciu: consultă capitolele 3 și 8.) Citește aceste trei versete în versiuni diferite ale Bibliei precum RMNN, NTLR5 sau Fidela. Acordă atenție nuanțelor prezente în fiecare traducere în parte. Citește co- mentarii biblice pe baza acestor trei pasaje (cere ajutorul pastorului sau al instructorului). Meditează la următoarele:
Sintagma „pe căprioarele și pe cerboaicele de pe câmp” este un jurământ care apare de trei ori în întreaga carte.
În original, acesta sună similar cu două dintre numele lui Dumnezeu, „Elohe Sabbaoth” și „El Shaddai”, ceea ce înseamnă că trebuie interpretat ca fiind un jurământ făcut înaintea lui Dumnezeu.
Acest jurământ implică promisiunea de a aștepta momentul potrivit pentru a trezi dragostea și, în acest context, pentru actul sexual.

Meditează: Cum prezintă Biblia actul sexual? Este prezentat într-o lumină pozitivă sau într-una negativă? Din persectiva lui Dumnezeu, care este scopul sexului? Argumentează-ți răspunsul. Cere ajutorul pastorului sau al instructorului.

Citește 1 Corinteni 6:9-20. Ce aduce nou Pavel la subiectul sexu- alității?

Urmărește sau organizează o dezbatere sau un seminar cu tema „Biblia și sexualitatea”. Cere-i recomandări responsabilului de tineret, pastorului sau instructorului tău. Care sunt concluziile tale?

Roagă-te: Deschide-ți inima înaintea lui Dumnezeu și vorbește-I despre așteptările, dorințele, temerile și dificultățile tale cu privire la sex. Cere-I înțelepciunea și puterea de a lua decizii bune cu privire la viața ta sexuală.

PROVOCARE

Gândește-te la serialele, filmele sau sitcom-urile tale preferate. Probabil în majoritatea dintre ele, dacă nu în toate, este prezentată o poveste de dragoste sau o relație intimă. Gândește-te puțin la fiecare relație în parte. Oare nu ne-am imaginat că noi suntem protagoniștii? Însă serialele, filmele sau sitcom-urile pe care le urmărim promovează aceleași principii ale dragostei profunde despre care am citit astăzi?

Provocarea pentru astăzi este să îți rezervi timp (o dimineață sau o după-amiază) pentru a te gândi și a lua o decizie cu privire la relația ta cu prietenul/ prietena, iubitul/ iubita sau soțul/soția (actuală sau viitoare) în lumina subiectului de astăzi. Fă-ți un plan de a-ți pune decizia în aplicare. Apelează la sfatul prietenilor și mentorilor. Citește o carte pe acest subiect. Definește clar de ce iei această decizie, de ce este importantă pentru tine și de ce vrei să o pui în practică. Roagă-te ca relația ta prezentă sau viitoare să fie în conformitate cu aceste principii.

ACTIVITĂȚI

ACTIVITATEA 1: „DOI” CARE DAU TOT CE AU

Materiale necesare: carton alb sau colorat, foarfece, hârtie autocolantă transparentă, markere pentru tablă albă (care pot fi șterse), o masă, o aplicație de înregistrare audio (opțional).

Descrierea activității

Această activitate poate fi realizată individual, pe perechi sau în grup.

Pregătire: desenează și decupează dintr-un carton nouă note muzicale. Laminează sau îmbracă fiecare notă în hârtie autocolantă transparentă. Împarte-le în grupuri de câte trei. Dacă grupul tău este mai mare, poți face mai multe note, însă numărul lor să fie un multiplu de nouă. Fiecare persoană va folosi un marker pentru tablă albă pentru a scrie pe spatele fiecărei note câte un cuvânt din diferite categorii: trei note cu câte un verb, trei note cu câte un substantiv comun, trei note cu câte un substantiv propriu. Dacă au mai rămas note, repetă procesul. Desenează diferite chei (cheia sol, cheia de bas, cheia de alto...), laminează-le sau îmbrăcă-le în hârtie autocolantă transparentă și scrie pe spatele lor cuvintele „angajament”, „responsabilitate”, „conversație”, „intimitate sănătoasă” și „generozitate”. Acestea vor fi „cuvintele-cheie” și ar trebui așezate de-o parte a mesei. Să începem!

Allegro con moto: Așază notele muzicale pe masă, cu fața în jos, și amestecă-le. Participanții se vor ridica pe rând în picioare și fiecare va citi câte un cuvânt și va compune o poveste. Fiecare particiant va adăuga la poveste. Important nu este atât conținutul poveștii, cât să fie spusă repede, fără a sta prea mult pe gânduri, fără a o analiza sau modifica prea mult. Singura condiție este să fie incluse sintagmenele „a da totul” sau „a da tot ce ai”. Opțional, poți înregistra povestea cu ajutorul aplicației.

Adagio riflessivo: Acum vom încerca să ne reamintim povestea compusă – individual sau în grup. Ne vom concentra asupra diferitelor evenimente descrise în ea. În acest moment, descoperim cheile una câte una și ne gândim la cuvântul-cheie și la legătura lui cu povestea compusă. De exemplu: Cum reflectă protagoniștii poveștii noastre „anga- jamentul”? Pot schimba vreuna dintre acțiunile lor pentru a da dovadă de mai multă „responsabilitate” etc.?

Aplicație

După cum explică Víctor în text, a da tot ce ai pentru adevărata ta dragoste nu este o decizie lipsită de importanță și nu ar trebui luată în grabă sau fără a te gândi prea mult. Pentru a da tot ce ai într-o relație astfel încât „să sune și să răsune” așa cum ar trebui, e nevoie de meditație, încrederea din spatele fiecărei note pe care o cânți, acordarea fină la cheia ideală și abilitatea de a respecta măsura indicată de bagheta divină.

ACTIVITATEA 2: SINGULARI ÎN PLURAL

Pentru activitatea 2, folosește link-ul următor: https://bit.ly/MagnaOperaDownloads